Primarul satului Pecişte, raionul Rezina, a ajuns în stare gravă la spital, împuşcat noaptea trecută de către un consătean dintr-o armă de vânătoare. Anunţul a fost făcut de către ministrul afacerilor interne, Oleg Balan, transmite IPN.
Ministrul a declarat, miercuri, la o conferinţă de presă, că în localitate s-au auzit mai multe focuri de armă și primarul, însoţit de şeful de post, s-au îndreptat spre locul de unde s-au auzit împuşcăturile. Acolo, se aflau 2 săteni. Fiindu-le cerute explicaţii, unul dintre bărbaţi a tras în direcţia primarului, rănindu-l în regiunea capului. Edilul a fost transportat de urgenţă la spitalul raional.
Şeful Inspectoratului General de Poliţie, Ion Bodrug, a declarat că cei doi bărbaţi au fost reţinuţi în această dimineaţă. Cel care a tras în primar are 35 de ani şi a fost anterior judecat pentru violenţă în familie. Arma de vânătoare era deţinută ilegal.
Solicitat de IPN, vicedirectorul Spitalului raional Rezina, Lilia Gordienco, a declarat că primarul se află în stare gravă în secţia reanimare. Edilul a suportat o intervenţie chirurgicală, iar medicii fac tot posibilul ca să-l salveze.