În perioada 5-25 noiembrie 2014, de la Banca de Economii şi Banca Socială au fost scoase 13 miliarde de lei. Banii au fost scoşi prin patru firme, care au plasat miliardele în zone off-shore.
Declaraţia a fost făcută ieri seara la emisiunea Politica de la TV 7 de liderul socialiştilor, Igor Dodon, care este membru al comisiei de anchetă privind situaţia de pe piaţa valutară.
„Banii au fost scoşi prin patru firme. Informaţia a fost confirmată în cadrul comisiei de anchetă de cei de la Banca Naţională, dar şi cei de la CNA şi Procuratura Anticorupţie. Cele 13 miliarde au fost scoase şi convertite în valută şi au ajuns în zonele off-shore din Marea Britanie şi apoi cele din zona ţărilor Baltice”, a menţionat Igor Dodon.
Politicianul a mai spus că imediat după scoatere celor 13 miliarde de lei, Banca Națională a acordat 10 miliarde de lei pentru „a astupa această gaură şi ca să nu fie probleme la deponenți”.
Igor Dodon a precizat că nu cunoaşte denumirea celor patru firme, prin care au fost scoşi banii, întrucât se invocă faptul că această informaţie ar constitui o taină comercială.
“Eu am solicitat să-mi fie oferite denumirile acestor firme, pe ce conturi au ajuns banii, dar membrii comisiei de anchetă Oleg Reidman şi Serghei Sârbu le-au spus celor de la CNA şi Procuratură, care prezintă aceste date, să nu-mi fie oferite aceste informaţii”, a menţionat socialistul.
Ba mai mult, deputatul a declarat că unii colegi l-ar fi prevenit „să nu vorbească prea mult, pentru că o să-i intenteze dosare penale”
„Mi-au spus că o să-mi intenteze dosare penale, dacă vorbesc prea mult despre situaţia creată în sfera financiar-bancară. Răducan şi Sârbu mi-au spus de dosare în caz de divulgare a informaţiei secrete”, a adăugat Igor Dodon.
Potrivit lui, scoaterea banilor a fost „pregătită” pe parcursul mai multor luni, iar despre aceste operaţiuni cunoşteau cei din conducerea PLDM și PDM.
Reamintim că la 28 noiembrie Banca Naţională a instituit administrare speciale la BEM, iar 30 noiembrie – Banca Socială, iar peste o lună şi la Unibank, ca urmare a unor operaţiuni suspecte între cele trei bănci.
sursa: moldova.org