Select your Top Menu from wp menus

Ce alternative politice are fostul premier Iurie Leancă?

De la eșecul instalării unui guvern Leancă 2, n-au încetat speculațiile despre viitorul politic al fostului premier liberal-democrat. Chiar Iurie Leancă a amplificat speculațiile cu declarația făcută la instalarea guvernului Gaburici că-și va face publice planurile într-o săptămână, adică joia aceasta. Înainte de așteptatul anunț, Liliana Barbăroșie a trecut în revistă opțiunile fostului premier.

Liberal-democratul Iurie Leancă, care nu a ascuns că voia să-şi continue mandatul de premier, dar nu a primit suficient sprijin în parlament şi a fost înlocuit de PLDM cu Chiril Gaburici, ar trebui să-şi lanseze un propriu proiect politic deja în această joi sau vineri, aşa cum am aflat din surse sigure. Nu se ştie care va fi programul său politic şi cine exact i se va alătura. Eugen Carpov, fostul responsabil cu problematica reintegrării în guvernul său, ar putea fi unul din aderenţi. La fel, se pare că şi ex-premierul Ion Sturza, acum influent om de afaceri la Bucureşti care şi-a manifestat de mai multe ori simpatia faţă de Leancă, i-ar putea fi alături.

Dar şansele de succes ale unui astfel de proiect politic – chiar şi unul văzut cu ochi buni în Occident şi care ar avea toate şansele să aspire votanţii proeuropeni dezamăgiţi– sunt tratate deocamdată cu mult scepticism. Cea mai multă îndoială trezeşte în mediul experţilor capacitatea organizatorică a ex-premierului, aşa cum crede bunăoară Vitali Andrievschi, analist, director al portalului ava.md:

„În Moldova ratingul îl face funcţia. Iurie Leancă a avut rating pentru că a avut o funcţie foarte vizibilă. Dar pot să vă asigur că dacă Chiril Gaburici va lucra în continuare exact aşa cum a început, el va avea în foarte scurs timp un rating nu mai rău.

Aşa că Leancă greşeşte dacă crede că va începe un proiect nou şi imediat va avea succes. Da, s-ar putea ca la început să fie urmat de foarte mulţi, dar peste un timp oamenii vor veni la el şi îi vor cere bani pentru maşină, bani pentru sediu. Cheltuielile minime pentru întreţinerea unui partid serios se ridică la100 de mii de euro lunar. Va avea Leancă aşa bani? Nu ştiu.

Apoi, el nu va mai putea miza pe atenţia presei. Cât era premier, putea, acum – va dispare din câmpul informaţional. Nu e un tribun care să ţină discursuri dese şi impresionante. Nu e clară nici capacitatea sa organizatorică. E o sarcină foarte complicată să creezi şi să tragi un partid. De aceea nu cred că are mari perspective.”

Cât de mare va fi lovitura pentru PLDM? Vitali Andrievsch crede că nu prea mare, dacă acest partid va continua să promoveze cu aceiaşi energie politicile de integrare europeană. Expertul sugerează o altă cale pentru Leancă, care ar fi să se transforme într-un fel de „vârf de lance” în lupta cu corupţia:

„Să rămână unde e, să creeze un comitet civil de luptă cu corupţia. Prin astfel de acţiuni ar deveni interesant. Dar dacă pleacă, contribuie la destabilizare şi face o greşeală”, spune expertul.

Într-un proaspăt articol publicat de ziarul naţional, editorialistul Petru Bogatu a adoptat un punct de vedere similar până în punctul în care a vorbit despre impactul plecării lui Leancă din PLDM. „Alura de victimă nevinovată pe care şi-a câştigat-o în percepţia unui anumit segment al electoratului e în măsură să-l ridice foarte sus”, a scris astăzi Petru Bogatu. „Supărarea lui Leancă poate să fragmenteze nu doar PLDM, ci şi PDM,” mai crede Bogatu.

Sociologul Doru Petruţi priveşte mai încrezător, însă, şansele fostului premier de a se lansa în politică independent. Într-o postare recentă pe blogul său, sociologul amintea că Iurie Leancă a fost cel mai popular politician moldovean care şi-a păstrat popularitatea într-o perioadă în care populaţia trata cu lipsă cronică de încredere instituţiile statului şi politicienii angrenaţi în diverse jocuri. „Leancă a redresat cu cel puţin 6%-7% procentul PLDM după criza din 2013”, a mai scris Doru Petruţi pe 15 februarie, după învestirea guvernului Gaburici, pe blog. Cu toate acestea, nu este limpede dacă Iurie Leancă nu a întârziat cu această decizie, ne-a spus astăzi Doru Petruţi:

„Proiectul acesta vine pe o aşteptare pe care fosta guvernare a avut grijă să o construiască timp de 5-6 ani. E vorba de segmentul de centru-dreapta a dezamăgiţilor de fosta guvernare. Această aşteptare nu s-a materializat înainte de alegeri, în septembrie-octombrie, dar aşteptarea încă există şi ea a fost şi mai mult încurajată de modul în care s-au derulat cele trei luni de negocieri, plus dezamăgirile foarte mari legate de ceea ce se întâmplă cu cursul valutar şi în bănci. Probabil că acest proiect, făcut în octombrie ar fi avut mai puţine vulnerabilităţi. Acum însă în cârcă domnului Leancă i se pot pune tot felul de lucruri, pentru că PLDM-ul trebuie să depăşească cumva imaginea foarte serios şifonată în ultimele luni.”

Până acum, PLDM-ul pare să fi lucrat în acest scop, întâi de toate prin readucerea în memoria publică a gestului lui Leancă de a-l fi susţinut în campanie electorală pe premierul social-democrat român, Victor Ponta, în contradicţie cu opţiunea familiei europene din care făcea parte. Motivele din care Iurie Leancă îşi atrage critici din partea observatorilor independenţi sunt însă mai multe: că a avut ocazia să-şi manifeste caracterul când a fost prim-ministru, dar nu a folosit-o, că moştenirea pe care i-a lăsat-o următorului guvern nu e de invidiat, cu un leu în derivă, trei bănci în prag de lichidare şi o economie ce intră în recesiune, că nu a luptat până la capăt ca să împiedice formarea unei coaliţii minoritare ce ar putea fi o ameninţare serioasă la adresa continuării reformelor europene.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ce-alternative-politice-are-fostul-premier-iurie-leanca/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19