Select your Top Menu from wp menus

Minori din Orhei şi Chişinău reţinuţi pentru furturi din automobile VIDEO

Patru minori cu vârstele de 16 şi 17 ani, originari din raionul Orhei şi mun. Chişinău, au fost reţinuţi, de angajaţii Batalionului Reacţionare Operativă al Direcţiei de Poliţie din mun. Chişinău, pentru că ar fi furat accesorii din mai multe automobile pe parcursul nopţii precedente. Asupra lor au fost depistate şi ridicate telefoane mobile, navigatoare GPS, diverse accesorii, şurubelniţe, mănuşi şi cagule.

Minorii ar fi pătruns în cel puţin cinci automobile prin forţarea lacătelor sau prin deterioarea geamului. În toate cazurile unităţile de transport nu erau dotate cu sisteme de alarmă.

Pagubele materiale estimate de către victime se ridică la suma de aproximativ 17 000 de lei. În aceste cazuri s-au iniţiat mai multe cauze penale pentru furt, iar minorii sunt cercetaţi în stare de libertate de către procurori conform competenţei.

Cei patru minori care îşi fac studiile la un colegiu din capitală, riscă sancţiuni sub formă de amendăîn mărime de la 6 000 la 20 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.