Republica Moldova a fost inclusă în Topul 10 al unor ţări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turişti din lume, alcătuit de Organizaţia Mondială a Turismului (United Nations World Tourism Organization/ UNWTO), astfel unele dintre cele mai spectaculoase privelişti din lume sunt ocolite de turişti, potrivit dailymail.co.uk.
Situată între România şi Ucraina, Republica Moldova nu a cunoscut vremuri prea bune după obţinerea independenţei faţă de Uniunea Sovietică, la începutul anilor 90. Ea nu a evoluat prea mult de atunci, fiind afectată de război civil şi instabilitate financiară, astfel că eforturile de a atrage turişti nu au avut prea mare succes.Dar poate că de aici rezultă şi farmecul aparte al acestor locuri. Imaginea încremenită e epocii sovietice pe care o întâlnim în Transnistria, peisajele nealterate, istoria unică, mănăstirile din peşteri şi o industrie dinamică a vinurilor, se numără printre atracţiile pe care le are Moldova de oferit, mai scrie publicaţia.