La insistenţa procurorilor, doi inspectori ai Secţiei Misiuni Speciale a Departamentului Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne au fost recunoscuţi vinovaţi şi condamnaţi pentru corupere pasivă, după ce ani la rînd, dosarul lor a fost rejudecat.
Cei doi poliţişti au fost învinuiţi de procurori de faptul că, în cursul anului 2012, au pretins şi primit 7500 euro de la factorii de decizie ai unei firme. În schimbul acestei sume, inspectorii urmau să treacă cu vederea ilegalităţile depistate în activitatea respectivului agent economic.
La finele anului 2012, Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală pe acest caz şi a expediat dosarul spre examinare Judecătoriei Centru, care a decis că fapta lor nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, poliţiştii fiind achitaţi. La apelurile declarate de procurori, respectiva cauză penală a ajuns la Curtea Supremă de Justiţie care a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.
Abia peste doi ani, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de procuror, a casat sentinţa judecătoriei Centru din 2012 şi a pronunţat o nouă hotărîre prin care cei doi poliţişti au fost recunoscuţi culpabili şi condamnaţi la 7 şi, respectiv, 8 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. De asemenea, inculpaţii au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 3 ani şi obligaţi să achite amenzi a cîte 24 mii lei.