Președintele Barack Obama a anunțat că Statele Unite se vor alătura Uniunii Europene și vor prezenta vineri noi sancțiuni împotriva sectoarelor financiar, energetic și de apărare din Rusia, care a trimis trupe în estul Ucrainei luna trecută. „Aceste măsuri vor spori izolarea politică a Rusiei și costurile economice pentru Rusia, mai ales în zonele importante pentru președintele Putin și cei din anturajul său apropiat”, a spus Obama într-o declarație. Agențiile de știri relatează că sancțiunile americane vor include limitarea și mai mare a accesului băncilor rusești la împrumuturi occidentale, vizând mai ales banca Sberbank. Uniunea Europeană a anunțat tot astăzi că noile sancțiuni împotriva Rusiei convenite de liderii europeni pe 5 septembrie vor intra în vigoare de mâine. Ele au fost amânate cu o săptămână pentru a da Rusiei posibilitatea să demonstreze că respectă condițiile armistițiului în estul Ucrainei. Noile sancțiuni europene vor îngrădi și mai tare accesul firmelor energetice rusești la împrumuturi pe piețele occidentale. Rubla rusească s-a depreciat astăzi până la un noi nivel record. Într-o primă reacție, ministerul rus de externe a acuzat Uniunea Europeană că, prin sancțiunile proaspete, ar fi făcut o alegere împotriva procesului de pace în Ucraina.
sursa: europalibera.org