Tinerii care îşi păstrează virginitatea până în noaptea nunţii riscă să aibă ulterior probleme legate de viaţa intimă, avertizează o cercetătoare americană.
Sarah Diefendorf, sociolog la Universitatea Washington din Seattle, a realizat un studiu la care au participat bărbaţi dintr-o comunitate restrânsă, care militau pentru păstrarea virginităţii până la căsătorie.
Ei făceau parte dintr-un grup numit The River, susţinut de Biserica Evanghelică şi se întâlneau deseori pentru a discuta despre virginitate şi despre cum să facă faţa tentaţiilor, printre care se numărau pornografia şi sexul în afara căsătoriei.
Tinerii erau convinşi să sexul înainte de noaptea nunţii este un păcat, dar în cadrul căsătoriei este ceva bun, firesc, chiar sacru.
Din această cauză, lor le este greu apoi să privească relaţiile intime drept un lucru pozitiv şi riscă să aibă probleme în relaţia cu soţia.
Mai mult, după căsătorie acest grup al bărbaţilor a dispărut, iar ei, deşi au rămas prieteni, nu mai discută niciodată despre sex, acest subiect fiind considerat tabu, iar aducerea lui în discuţie ar fi o jignire la adresa soţiilor.
Astfel, cei care au probleme intime nu le mai pot discuta cu prietenii, pentru ei dispărând orice fel de susţinere în acest sens.
Diefendorf, care a realizat primele interviuri cu tinerii virgini în anul 2008, spune că în această perioadă, de celibat, discuţiile despre sex erau incredibil de sincere şi deschise.
În anul 2011, din grupul de 15 tineri 14 erau deja căsătoriţi. Biserica nu mai susţinea aceste întâlniri şi discuţii despre sex, pentru că nu mai dorea să controleze comportamentul tinerilor.
Înainte de nuntă totul trebuia ştiut, verificat, dezbătut, pentru ca tinerii „să nu cadă în păcat”, dar după căsătorie sexul a devenit un subiect care nu trebuie discutat.
sursa: descopera.ro