Astăzi se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, prima a statului moldovean independent, aflată în vigoare și în prezent. Într-un mesaj către națiune, președintele Nicolae Timofti a spus că în cele două decenii de la votarea legii fundamentale a țării în parlament „democrația constituțională și-a demonstrat viabilitatea”. Timofti, el însuși de profesie jurist, a mai spus că aniversarea Constituției este un prilej de a sublinia importanța reformei justiției pe fondul integrării europene a Republicii Moldova, scrie Europa Liberă.
National.MD notează că una din prevederile cele mai controversate din actuala constituţie se conţine în articolul 13 potrivit căruia limba de stat este limba „moldovenească”.
În decembrie 2013 Curtea Constituţională a constatat că Declaraţia de Independenţă este superioară Constituţiei. În consecinţă denumirea corectă limbii vorbite în Republica Moldova ar trebui să fie limba română.
Amintim că în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova se menţionează că limba oficială în Republica Moldova, este limba română. Ulterior pe fundalul tensiunilor din societate s-a propus ca în Constituţie să fie utilizată sintagma moldovenească(română). Pe motiv că această iniţiativă a întâmpinat rezistenţă, în Constituţia din 1994 a fost exclus termenul de limba română. Încercarea din 1996 a președintelui Mircea Snegur de a schimba din nou denumirea limbii oficiale în „română” a fost respinsă de Parlamentul Republicii Moldova, și considerată de minoritatea rusǎ a fi o „promovare a expansionismului românesc”.