Select your Top Menu from wp menus

Un kilometru de pe drumul Orhei-Rezina de DOUĂ ORI mai scump decât pe alte drumuri

În perioada 2012-2013 pe drumul Călăraşi-Orhei-Rezina au fost reparate 12 km, pe tronsonul între kilometrul 21 şi 34. Pentru reparaţia celor 12 kilometri companiile   S.A. ”Lusmecon”  şi ”Reprocom grup”  au cheltuit peste 179 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că un kilometru de drum a costat 14,9 milioane de lei din bani publici. Preţul este al doilea ca mărime în Republica Moldova. Acesta este întrecut doar de costul achitat pentru repaţia celor 2 kilometri ai drumului de centură la Căuşeni. Acolo un kilometru de drum a costat 34,7 milioane de lei. Dar lăţimea drumului la Căuşeni variază între 8 şi 11,5 metri , spre deosebire de traseul Orhei-Rezina, care are o lăţime constantă de 8 metri. Pentru comparaţie, alte trasee reparate în republică,  cu aceeaşi lăţime de 8 metri , au costat între 6,45 mln de lei şi 7,94 mln de lei pentru un kilometru reparat.Cifrele se conţin în prezentarea anexată la raportul Curţii de Conturi privind Conformitatea gestionării fondurilor publice de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor

vezi şi Drumurile noastre toate – cele mai proaste din lume. Epopeea traseului Orhei-Rezina un exemplu în acest sens

Potrivit publicaţiei Adevărul,  acţionar majoritar al companiei Lusmecon  este Galina Ghilaş, soţia şefului Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, până în anul 2010, în calitate de acţionar la Lusmecon figura Anatolie Ghilaş. Ziarul scria anterior că cei doi sunt naşi de cununie al expremierului Vlad Filat.

vezi şi Firma care repară drumul Orhei-Rezina are venituri fabuloase

Amintim că la începutul acestui an Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care pentru reparaţia traseului Orhei-Rezina au fost alocate 160 de milioane de lei. La sfârşitul anului trecut în acelaşi scop au fost alocate  103,5 milioane de lei.

Reparaţia traseului Călăraşi-Orhei-Rezina a început încă anul 2007, pe vremea guvernării PCRM. Autorităţile comuniste de atunci promiteau că lucrările se vor încheia  într-un an şi jumătate. De-a lungul anilor,  mai mulţi oficiali au oferit diferite termene pentru lucrărilor, dar reparaţia traseului continuă până în prezent. Ultimul termen din această serie este sfârşitul anului curent.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-kilometru-de-pe-drumul-orhei-rezina-de-doua-ori-mai-scump-decat-pe-alte-drumuri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19