Banca Naţională a Moldovei a publicat preţurile monedelor jubiliare şi comemorative emise în anul 2011 din seria „evenimente istorice”.
Astfel, moneda „20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova” este disponibilă pentru suma de 765 de lei, scrie Financiarul. Moneda are o valoare nominală de 100 de lei, este construită din argint şi are inscripţionată pe avers Stema Republicii Moldova, iar pe revers drapelul Republicii Moldova şi imaginea unui bărbat purtând pe umeri un copil. Moneda este disponibilă într-un tiraj de 1000 de exemplare.
Moneda „20 de ani de la înființarea Băncii Naționale a Moldovei” cu valoarea nominală de 100 de lei, confecţionată din argint va costa 768 de lei. Aceasta este emisă într-un tiraj de doar 500 de exemplare.
Din aceiaşi serie face parte şi moneda „Chişinău – 575 de ani de la prima atestare documentară” disponibilă la un preţ de 765 de lei.
Comercializarea monedelor jubiliare şi comemorative se efectuează prin intermediul băncilor licenţiate, care vor stabili preţul în mod independent, în mărime de pînă la trei la sută peste cel stabilit de Banca Naţională a Moldovei.