Select your Top Menu from wp menus

În raionul Orhei cca 4000 de oameni deţin paşapoarte sovietice

In jur de 4000 de persoane din raionul Orhei încă mai deţin paşapoarte sovietice. Cifra a fost numită ieri de viceministrului tehnologiei informaţionale şi comunicaţiilor Dumitru Parfentiev.
Oficialul  s-a adresat cu o rugăminte către reprezentanţii administraţilor publice locale din Orhei pentru a fi întocmite listele persoanelor imobilizate. Asta, pentru ca la domiciliul acelor  care nu  se pot deplasa la secţia de evidenţă şi documentare  să vină echipa mobilă, care va îndeplini pe loc operaţiunile necesare eliberării buletinului de identitate.

De menţionat că tot ieri Guvernul a adoptat un proiect de decizie potrivit căruia cetățenii moldoveni, care doresc să-și schimbe pașapoartele sovietice, vor obține gratuit actele de stare civilă necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate. Cei care vor beneficia de aceste scutiri vor fi pensionarii, locuitorii din stânga Nistrului și persoanele care au renunțat la numărul de identificare de stat și la evidența automatizată în Registrul de stat al populației.
Modificările propuse vin ca urmare a Planului de Acţiuni privind preschimbarea paşapoartelor de tip sovietic pentru anii 2013 – 1 septembrie 2014, aprobat de Guvern la data de 7 august 2013.

Săptămâna trecută, Parlamentul a votat proiectul de lege privind acordarea de facilități la preschimbarea pașapoartelor de tip ex-sovietic. Documentul prevede ca până la 1 septembrie, deţinătorii de paşapoarte sovietice să-și poată preschimba în buletine de identitate fără să achite taxa de stat obligatorie, în regim simplificat şi chiar la domiciliu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-raionul-orhei-cca-4000-de-oameni-detin-pasapoarte-sovietice/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19