Select your Top Menu from wp menus

Militari moldoveni trimişi în Bulgaria

Un grup de militari ai Armatei Naţionale participă la exerciţiul multinaţional de comandament şi stat major „Saber Guardian – 2014”, care se desfăşoară, în perioada 21 martie- 3 aprilie curent, la Baza de Instruire Novo Selo, regiunea Slivin, Bulgaria.

Potrivit superiorului contingentului moldovenesc, locotenent-colonelul Mircea Bujor, obiectivele exerciţiului sînt consolidarea relaţiilor de cooperare civil-militară, eficientizarea interoperabilităţii regionale şi creşterea nivelului de pregătire, precum şi extinderea, şi consolidarea cooperării în domeniul securităţii regionale.

Militarii participanţi la „Saber Guardian – 2014” planifică şi execută misiuni în sprijinul păcii, specifice mediului operaţional actual, exersează şi perfecţionează tactici, tehnici şi proceduri pentru un stat major în operaţii terestre întrunite, concentrate pe operaţii de stabilitate.

Sursa citată a specificat că Armata Naţională a detaşat la exerciţiu un contingent de militari din Batalionul 22 de menţinere a păcii, Batalionul cu destinaţie specială, Brigada „Moldova”, precum şi Brigada „Ştefan cel Mare”.

„Saber Guardian – 2014”, organizat de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA în Europa, întruneşte militari ai forţelor terestre din Armenia, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Canada, Georgia, Republica Moldova, Polonia, România, Turcia şi Ucraina.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/militari-moldoveni-trimisi-in-bulgaria/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19