Doi din cei patru dezertori care au părăsit la începutul săptămânii Brigada de Infanterie Motorizată din Bălţi sunt din Orhei.Tinerii fuseseră înrolaţi în luna ianuarie şi au vârsta de 18 ani. Dezertorii, originari din raionul Orhei au fost aduşi înapoi de părinţii lor la mai puţin de 24 de ore de la semnalarea dispariţiei acestora. Ceilalţi doi soldaţi sun din Călăraşi şi Drochia. Unul dinrte aceştia a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră într-un tren, în vecinătatea satului Vălcineţ din raionul Ocniţa, potrivit publika.md
Recruţii trebuiau să depună jurământul militar pe 28 februarie. După ce vor fi judecaţi de tribunalul militar, cei patru riscă să fie pedepsiţi cu închisoarea de la 3 la 7 ani, pentru dezertare în grup.
Tinerii au fugit din unitatea militară în noaptea de luni spre marţi, fiindcă nu fuseseră selectaţi, din punct de vedere psihologic, pentru a face parte din batalionul de Gardă.