Să rămâi în istorie realizând ceva măreţ e una. Dar o variantă mult mai creativă este să ai o ratare de proporţii istorice.
De fapt, drumul demn de un Samurai este să intri în istorie ca un ratat total şi complet, iar cei mai mari ghinionisti din istorie ar fi
Salieri a căzut victimă unui PR negru cu mulţi ani înainte de inventarea termenului. Lumea îl cunoaşte ca pe un compozitor mediocru, care a otrăvit din gelozie un geniu. Avocaţii şi psihiatrii au chiar termenul de “sindromul Salieri” – o infracţiune comisă pe motive de invidie profesională. De fapt, Antonio Salieri a fost dirijor al companiei de operă italiană din Viena şi unul dintre fondatorii Conservatorului din Viena. Lucrările sale au fost puse în scenă în aproape toate teatrele de operă. Printre elevii săi se numără Beethoven, Shubert şi Liszt.