Pentru reparaţia drumurilor locale din Orhei în acest an vor fi cheltuite peste 20 de milioane de lei. Potrivit unei hotărâri a Guvernului din Fondul Rutier în acest sens au fost alocate 20 mln 90 mii de lei. În raionul Orhei sunt amplasate 332,8 km de drumuri publice, inclusiv 116,2 km drumuri naţionale şi 216,6 km drumuri comunale aflate în gestiunea administraţiilor de nivelul I.
Aproape în jumătate faţă de Orhei reprezintă sumele alocate pentru raioanele vecine – Teleneşti,Rezina şi Şoldăneşti.
Aici pentru reparaţia drumurilor locale au fost alocate 11,78 mln, 11,48 mln şi respectiv peste 10 milioane de lei.
Alocarea banilor din Fondul Rutier pentru reparaţia drumurilor locale se face în premieră.
Programul de repartizare a mijloacelor Fondului Rutier a fost aprobat de Consiliul Fondului Rutier şi de cabinetul de miniştri, suma ridicându-se la cca 400 de milioane de lei.
Alocările de bani au fost făcute în urma prelucrării a 707 cereri de la Primării, iar anul acesta prioritar vor intra în reparații drumurile de acces spre școli și centre medicale.Fondul Rutier pentru anul 2014 este prevăzut în mărime de 1 miliard 326,593 milioane de lei.
Miloacele Fondului Rutier se acumulează din accizele la carburanţi, taxele rutiere achitate de proprietearii unităţilor de transport, autorizaţiile eliberate acestora şi amenzile pentru pentru nerespectarea regulilor transportului de călători.