„Conacul familiei Lazo” din satul Piatra va fi restaurat în acest an. Ministerul Culturii a planificat în bugetul său suma de 800 de mii de lei pentru achitarea lucrărilor de reparaţie la acest edificiu.
Amintim în context că renovarea edificiului „Conacului familiei Lazo” din s. Piatra a început încă în a 2-a jumătate a anului 2006, la puţin timp după vizita efectuată în această localitate de către şeful statului de atunci , Vladimir Voronin. Gazificarea a făcut parte din primele lucrări efectuate la acest obiect istorico-cultural. Estimările iniţiale, puse la baza devizului de cheltuieli, arătau un cost total de 3 mln. de lei, acestea incluzând deschiderea câtorva săli noi, renovarea parcului, beciului, porţilor, restaurarea exponatelor , etc.
În anul 2008 din fondul de rezervă al Guvernului în scopul reparaţiei edificiului au fost alocate suplimentar încă 600 de mii de lei.
În prezent “Conacul familiei Lazo” este filiala Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău.
Serghei Lazo s-a născut într-o familie de moșieri din satul Piatra în apropiere de Orhei În 1917, fiind cadet la Academia Militară din Sankt Petersburg, a trecut de partea comuniștilor. A condus mișcarea comunistă din Extremul Orient rus, unde a fost capturat de japonezi și condamnat la moarte, prin ardere de viu în soba unui tren.
În perioada sovietică satul Piatra a primit denumirea de Lazo, iar mai multe întreprinderi industriale, colhozuri și sovhozuri din RSSM, precum și Universitatea tehnică a Moldovei au purtat numele lui Serghei Lazo. În cartierul Botanică din Chișinău există monumentul lui Serghei Lazo, construit în anii sovietici.
După proclamarea Independenţei, localitatea a redevenit la denumirea de odinioară
Serghei Lazo, rămas în istorie ca un un erou al Revoluţiei bolşevice din Rusia, are un strănepot cu acelaşi nume Serghei, care locuieşte la Moscova. Pe de altă parte, urmaşii altui descendent al neamului boieresc al lazovenilor domiciliază în România şi Germania, după repatrierea lui Boris Lazo în România în anul 1940.