 
 Patronul celei mai mari gropi de gunoi din Europa, situată la Malagrotta, în apropiere de Roma, şi alte şase persoane, acuzate de gestionarea ilegală a deşeurilor, au fost plasaţi în arest la domiciliu, anunţa joi presa italiană.
 Manlio Cerroni, în vârstă de 86 de ani, supranumit de presă „regele gunoaielor”, controla Malagrotta, care se întinde pe o suprafaţă de 250 de hectare şi este considerată cea mai mare groapă de deşeuri din Europa.
 În virtutea normelor europene, această groapă a trebuit închisă în 2007, însă ea a funcţionat până în octombrie 2013.
 Potrivit presei italiene, Manlio Cerroni şi societăţile sale controlau activitatea de gestionare a deşeurilor în Lazio, o regiune din centrul Italiei, şi în Roma.
 Cifra de afaceri a acestor societăţi este de aproximativ un miliard de euro pe an, potrivit aceleiaşi surse.
