La începutul acestei săptămâni o căsătorie a fost oficiată la Penitenciarul din Soroca Nunta a fost jucată între un condamnat de 36 de ani, şi o femeie de 35 de ani care a decis să îi devină consoartă. Cei doi comunicau frecvent prin intermediul scrisorilor şi a întrevederilor de scurtă durată. De curând, aceştia au decis să-şi unească destinele, iar faptul că mirele se află în detenţie nu a împiedicat-o pe aleasa sa să-i accepte cererea în căsătorie.
Evenimentul a fost oficiat de preotul capelan al bisericii de pe teritoriul instituţiei de detenţie şi a respectat tradiţiile legate de căsătorie. Mirii au fost însoţiţi de o pereche de naşi (rude din libertate), au avut lumânări aprinse, o pereche de colaci acoperiţi cu prosop decorativ şi chiar cadouri. După cununie, tinerii căsătoriţi au beneficiat de o întrevedere de lungă durată.
sursa: national.md