ngajații Direcției regionale Vest au descoperit și ridicat 2310200 țigarete de proveniență autohtonă, în valoare de aproximativ 800 mii lei, pe care un grup de persoane intenționau să le introduca ilegal în România.
În data de 9 noiembrie, acţionând în baza unor informaţii operative, angajaţii Secţiei investigaţii speciale a Direcţiei regionale „Vest”, în comun cu angajaţii Sectorului poliţiei de frontieră „Cuhneşti”, au demarat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu mărfuri peste râul Prut.
Astfel, la ora 21.00, în apropierea frontierei de stat, a fost observat un automobil de teren, urmat de un camion, care conform informațiilor deținute la nivelul Poliției de Frontieră, era încărcat cu țigări, ce urmau să fie trecute prin contrabandă în România. Pentru ca operațiunea să fie una de succes, și pentru a bloca căile posibile de ieşire a acestora din zona de frontieră, au fost ridicate suplimentar şi grupele de intervenţie ale sectoarelor poliţiei de frontieră Cuhneşti şi Valea Rusului.
Imediat ce au fost stopate mijloacele de transport, polițiștii de frontieră au reținut 7 persoane, iar în camion au fost descoperite mai multe colete cu țigări și două bărci din cauciuc. Cei 7 bărbați s-au dovedit a fi locuitori ai diferitor sate din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 17 și 41 ani.
Camionul, ţigările şi barcile au fost indisponibilizate la sediul Direcţiei regionale “Vest”, cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.