Guvernul, Agenţia Proprietăţii Publice şi Asociaţia „Avia Invest” sunt chemaţi în instanţa de judecată să prezinte informaţii despre legalitatea iniţierii proiectului parteneriatului public-privat privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău (AIC) şi modalitatea de concesionare a activelor întreprinderii. Cererea de chemare în judecată a fost depusă de 7 deputaţi liberal reformatori la Judecătoria sectorului Buiucani joi, 24 octombrie.
Avocatul Teodor Cârnaţ, care reprezintă interesele în instanţă ale celor 7 deputaţi liberal reformatori, a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că în procesul de concesionare a activelor AIC au fost încălcate mai multe legi printre care Legea privind actele normative ale Guvernului şi Legea pentru asigurarea transparenţei procesului decizional. Aceasta deoarece proiectul de concesionare a AIC nu a fost făcut public, iar concursul organizat de Agenţia Proprietăţii Publice a fost închis, ceea ce este o încălcare a prevederilor Constituţiei. O altă încălcare, în opinia reclamanţilor, este şi hotărârea Guvernului din 30 mai privind concesionarea activelor AIC, deoarece un Guvern demisionar în exerciţiu nu poate să se implice în treburi de interes naţional. Decizia a fost aprobată de un Guvern care nu avea capacitatea deplină pentru a aproba o astfel de hotărâre.
Avocatul a concluzionat că au fost încălcate drepturile oamenilor de a cunoaşte informaţiile de interes public. Mai ales că procesul de concesionarea AIC a fost în detrimentul interesului naţional şi, cel mai grav, Guvernul şi-a încălcat propriul regulament de activitate care prevede transparenţa în procesul decizional.
sursa: ipn.md