Un escroc din mun. Bălţi a fost condamnat la detenţie pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor din Bălţi, în mai 2011, sub pretextul că ar avea nevoie de bani pentru a o opera pe mama sa, inculpatul a dobândit prin abuz de încredere de la un amic 43 mii lei, după care a dispărut cu tot cu bani.
Într-un alt episod, inculpatul a fost învinuit că, în ianuarie 2012, i-a vândut unei persoane un automobil care nu-i aparţinea, dobândind astfel, 28 mii de lei. Câteva zile mai târziu, sub pretextul transmiterii sumei de 15 mii de lei unei persoane terţe, acesta a dobândit ilicit banii.
Un alt caz fraudulos a inculpatului de a se îmbogăţi a avut loc în luna mai 2012, când după ce a închiriat două automobile, acesta le-a vândut, cauzând proprietarului un prejudiciu material de 118 mii lei.
Potrivit procurorului, escrocul a restituit părţilor vătămate doar o parte din bani, urmând să recupereze şi restul sumei.
Pentru acţiunile sale, inculpatul în vârstă de 32 ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.