Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea, sub acuzaţia de corupere pasivă, a directorului unui liceu din Capitală.
Operaţiunea de reţinere în flagrant a avut loc în seara zilei de ieri, după ce procurorii şi ofiţerii anticorupţie au reuşit să documenteze acţiunile ilicite ale directoarei. În fapt, aceasta este bănuită că ar fi estorcat şi primit de la părintele unui elev 600 de euro pentru a-l admite, prin transfer, la studii în liceul pe care-l conduce.
În cadrul percheziţiei efectuate în biroul de serviciu, femeia a predat benevol suma de bani primită de la părinţii elevului.
Bănuita a fost reţinută preventiv pentru 72 de ore şi escortată la sediul Procuraturii anticorupţie, unde, în prezenţa apărătorului, i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire.
Astăzi, procurorii vor decide asupra înaintării unui demers privind aplicarea în privinţa directoarei a măsurii preventive, precum şi vor solicita suspendarea provizorie a acesteia din funcţie.