Marţi, 20 august a fost marcată „Earth Overshoot Day” – ziua în care populaţia de pe întreg Pământul a epuizat toate resursele naturale pe care planeta le poate genera într-un an de zile. Pentru restul anului 2013 funcţionăm în sistem de deficit – adică vom consuma peste ceea ce ne poate da natura, lăsând o planetă mai săracă în resurse pentru noile generaţii.
Dacă anul trecut pe 22 august ajungeam la capacitatea de susţinere a planetei noastre, anul asta atingem această limită cu 2 zile mai devreme; şi totuşi, în loc să ne schimbăm atitudinea, apăsăm pedala de acceleraţie. Ne comportăm ca multe companii mari care accesează credite uriaşe şi care, atunci când îşi văd executorii la poarta sediului, apelează la alţi creditori. Din păcate, în cazul de faţă, executorii au pus piciorul în prag”, a declarat Magor Csibi, director WWF-România.
Epuizarea stocurilor şi acumularea de deşeuri şi emisii, în special cele de dioxid de carbon, pot continua pe o durată limitată până când ecosistemele încep să se degradeze şi, în final, să colapseze. Impactul consumului excesiv se vede deja, în diverse fenomene: lipsa apei, deşertificarea, eroziunea solului, scăderea productivităţii solurilor, defrişările şi fenomenele negative cauzate de dispariţia pădurilor, dispariţia speciilor, colapsul unor stocuri de peşte şi schimbările climatice.
sursa: descopera.ro