Select your Top Menu from wp menus

Ministerul Justiției a dispus controlul asupra activității unui grup de notari publici

În perioada 13-23 august curent, Ministerul Justiției va efectua un control privind activitatea unui grup de notari publici. Anterior, autoritățile statului au fost sesizate de consulatele României și Italiei, care au depistat acte de stare civilă falsificate și legalizate notarial, anunţă un comunicat al Ministerului.
În acest context, ministrul Justiției, Oleg Efrim a dispus un control rigid pentru notarii publici care ar fi bănuiți că ar fi legalizat acte de stare civilă false. La această etapă urmează să fie verificată activitatea a șase notari publici, iar în cazul în care vor fi depistate nereguli, aceștia vor fi sanctionați disciplinar, până la retragerea licenței.
Amintim că problema legalității actelor de stare civilă a fost pe agenda Ministerului Justiției în cadrul vizitei Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie din România, Monica Cămărăscu, din luna iulie, anul curent. În cadrul întrevederii a fost semnalată o evoluție, astfel încât, dacă la începutul anului 2012, erau depistate, zilnic, circa 10-20 de acte notariale false întocmite de către notarii moldoveni pentru solicitanții cetățeniei românești, în prezent sunt depistate câte 10-20 de acte, lunar. Totuși, oficialii au căzut de acord că fenomenul necesită a fi exclus în totalitate. Totodată, s-a convenit asupra necesității stabilirii unei practici unitare în domeniu care va viza inclusiv pedepsirea notarilor, care nu-și exercită profesia conform legislației, periclitând astfel imaginea întregii branșe profesionale.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ministerul-justitiei-a-dispus-controlul-asupra-activitatii-unui-grup-de-notari-publici/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19