Şedinţa extraordinară a Consiliului orăşenesc (CO) Orhei, întreruptă luni, 29 iulie, a fost reluată astăzi, de la ora 11. Din acest moment, timp de aproape o oră a fost dezbătută ordinea de zi a şedinţei care a început încă alaltăieri. Asta, cu participarea a doar 21 de consilieri din cei 25 care erau prezenţi în sală în ziua de luni. Rândurile s-au rărit atât de o parte – în fracţiunea PLDM, cât şi de cealaltă parte – printre majoritatea nou creată în CO Orhei de fracţiunile PDM, PCRM, PL, PSRM şi un neafiliat.
Astazi, 12 consilierii majoritari au reuşit să voteze câteva modificări ale ordinei de zi, prin includerea sau excluderea unor chestiuni. Printre cele excluse se numără şi proiectul de decizie privind clauzele contractului de parteneriat public-privat pentru gunoiştea orăşeneasca. Unele chestiunii au fost excluse din cauza că încă nu deţin avizul noilor membri ale comisiilor consultative. Schimbările operate de consilierii majoritari au atras numeroase comentarii critice din partea consilierilor PLDM.
Amintim că întreruperea de o zi în această şedinţă extraordinarta a fost solicitată de consilierii PDM, PCRM, PL, PSRM şi un neafiliat în scopul avizării proiectelor de decizii care urmau a fi examinate încă în şedinţă ordinară a CO Orhei din data de 12 iulie. Acea sedinta a esuat, iar ulterior majoritatea nou constituită a schimbat componenţa comisiilor consultative si in şedinta extraordinara care inceput luni, 29 iulie, a insistat ca proiectele de decizii să fie avizate încă o dată.