Select your Top Menu from wp menus

Pacea şubredă din Consiliul orăşenesc Orhei a luat sfârşit?

Ajunşi în opoziţie, 12 consilieri din  fracţiunea PLDM le promit  oponenţilor din PDM, PCRM, PL  şi altor consilieri care de curând au constituit o majoritate deliberativă de  15 persoane,  că nu-i vor scăpa pe aceştia din ochi.

În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului orăşenesc (CO) Orhei de luni, 29 iulie, consilierul PLDM  Valeriu Savin, a declarat că liberal-democratii nu vor admite ca în Consiliu să fie promovate  decizii care contravin legislaţiei. Savin, care a deţinut în câteva legislaturi funcţia de şef al comisiei buget şi finanţe, a avertizat  că va avea multe întrebări faţă de pe oponenţi  şi chiar ar putea  invita mass-media la şedinţele comisiei respective.

Preşedintele şedinţei, consilierul PDM, Vasile Costin,  a remarcat  că în Consiliu nu ar trebui să existe opozitie, iar aleşii poporului  să-şi îndrepte activitatea în interesul orăşenilor. O replică mai dură a venit din  partea liderului fractiunii PDM, Vladislav Şevcenco. Acesta a declarat că din momentul în care în Consiliul orăşenesc a fost creată o majoritate nouă ,  minoritatea trebuie să respecte deciziile  aprobate de către cei mai mulţi.

De notat că deja de la şedinţele din 12 iulie şi  din 19 iulie  a devenit clar că în  CO Orhei  s-a produs o re-grupare a forţelor. Fracţiunea PCRM care de regulă vota alături de fracţiunea PLDM a înclinat balanţa, aliindu-se cu reprezentanţii PDM, PL, PSRM şi un neafiliat, împotriva PLDM.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pacea-subreda-din-consiliul-orasenesc-orhei-a-luat-sfarsit/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19