Reuniunea de la Viena in formatul 5+2, pe tema crizei transnistrene, a abordat probleme privind facilitarea liberei circulatii, aspecte economice si legate de mediul inconjurator, discutiile incheindu-se miercuri, anunta OSCE, potrivit Mediafax.
„Am discutat o serie de probleme, inclusiv libera circulatie, modalitati de dezasamblare a funicularului Ribnita-Rezina, probleme de mediu si economice, cooperarea intre structurile de forta si invatamant”, a declarat emisarul special OSCE Andrei Descitia.
O decizie-protocol privind un proiect de plan comun de actiuni pentru probleme de mediu si utilizarea durabila a resurselor naturale a fost convenita si semnata cu ocazia reuniunii de la Viena.
„Sunt incantat ca partile lucreaza pentru promovarea cooperarii in domeniul mediului si astept cu nerabdare un acord la nivel de experti in urmatoarele saptamani. Este important sa se mentina un dialog constant intre parti la toate nivelurile astfel incat sa putem avansa privind ordinea de zi”, a adaugat ambasadorul Descitia.
O noua runda de negocieri in procesul de solutionare a crizei transnistrene a avut loc la Viena marti si miercuri. La reuniune au participat reprezentanti ai partilor, mediatorilor si observatorilor – Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia, Ucraina, Statele Unite si Uniunea Europeana.
sursa: hotnews.ro