Proiectul de Lege privind navigaţia internă pe râurile Prut şi Nistru va cauza daune ecosistemelor principalelor râuri ale Republicii Moldova. Potrivit unui grup de ecologişti, această lege ar fi doar un pretext pentru a legaliza extragerile de nisip, prundiş şi pietriş din râuri. În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, ecologiştii au făcut apel către autorii proiectului să-l completeze cu un aliniat care ar interzice extragerea neramburabilă şi comercială a sedimentelor solide, iar comercializarea acestora să fie pedepsită cu privaţiune de libertate de la 5 la 10 ani.
„Dacă se va scoate comercializarea sedimentelor din albiile râurilor, o să vedeţi că marele interes pentru flota fluvială a Republicii Moldova va dispărea văzând cu ochii”, a spus preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova, Alecu Reniţă, coordonatorul Grupului de lucru pentru Mediu al Consiliului Naţional pentru Participare. Potrivit acestuia, sub pretextul curăţării şi pregătirii pentru navigaţie vor fi extrase şi comercializate aluviunile din albiile râurilor, astfel se va distruge ecosistemul râurilor.
„Interesul este al unor firme care vor să extragă cât mai multă materie primă ”, a spus Alecu Reniţă. Acesta a adăugat că aceste extrageri vor sparge albia râurilor, atfel vor fi scurgeri de apă care vor provoca alunecări în lanţ. Acesta a adăugat că autorităţile ar trebui să fie mai preocupate de aprovizionarea cu apă potabilă a polulaţiei şi nu de distrugerea ecosistemelor râurilor care asigură ţara cu apă.
sursa: ipn.md