Deputații vor relua astăzi o ședință pe tema relațiilor cu Transnistria începută ieri, când nu s-au putut pune de acord asupra unei declarații comune. Discuțiile au fost provocate de recenta promulgare de către Tiraspol a unei așa-numite legi a frontierei de stat, după ce Chișinăul anunțase că va instala noi puncte de control la linia de demarcație pentru a răspunde cerințelor UE. Tensiunile au sporit și mai mult după ce presa a interpretat o declarație a ministrului apărării Vitalie Marinuță ca „belicoasă” la adresa transnistrenilor. Marinuță a insistat ieri că a fost greșit înțeles și că un conflict deschis pe Nistru este cu totul improbabil.
sursa: europalibera.org