Incident diplomatic româno-francez, după ce un deputat al UMP (de dreapta, opoziţie), fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Europene din Franţa, Pierre Lellouche, a catalogat România drept “secătură de stat”, din cauza comportamentului său faţă de rromi.
În replică, ambasadorul României în Franţa, Bogdan Mazuru, i-a transmis acestuia o scrisoare, în care îi reproşează cuvintele folosite. Pierre Lellouche i-a răspuns, sec, că-şi menţine afirmaţiile, comentează cotidianul francez Liberation.
Cei doi s-au împuns prin cuvinte într-un schimb de mesaje pe marginea expresiei folosite de deputatul francez contra Bucureştilor, iar acesta a ţinut să o repete şi în scris, cu această ocazie, mai scrie Liberation, citat de jurnalul.ro.