Fiica lui Michael Jackson, Paris, în vârstă de 15 ani, a ajuns astăzi la spital, după ce ar fi avut încercat să recurgă la un gest necugetat.
Paris Jackson a fost transportată miercuri după-amiază, de urgență la spital, după ce a încercat să se sinucidă, conform TMZ. Site-ul a relatat faptul că există zvonuri cum că frumoasa adolescentă ar fi încercat să-și taie venele.
Un mesaj postat recent pe contul ei de Twitter le -ar fi dat și mai tare de bănuit jurnaliștilor de peste Ocean: ”Ieri (marți, n.r.) toate necazurile mele păreau atât de departe, dar acum se pare că nu mă vor părăsi”.
Apoi a revenit cu o nouă postare: ”Mă întreb de ce lacrimile sunt sărate?”, lăsând să se înțeleagă că Paris trece printr-o perioadă grea.
Paris ar mai fi avut tentative de suicid, însă de data aceasta gestul ei nu a reprezentat un ”strigăt după ajutor”, susține TMZ; care citează surse din anturajul fetei.
Iunie este luna în care, acum patru ani tatăl lui Paris, Michael Jackson, a fost găsit fără suflare în locuința sa, după ce îi fusese administrată o cantitate destul de mare de Propofol, un anestezic puternic.
sursa: Libertatea.ro