Negocierile privind constituirea noului Guvern vor continua mâine, 22 mai. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Liliana Palihovici, după negocierile purtate de PLDM cu PDM şi reformatorii din PL.
Liliana Palihovici a declarat că în cadrul discuţiilor au fost stabilite obiectivele şi etapele negocierilor.
Deputatul Ion Hadârcă, membru al grupului reformatorilor din PL, a declarat că există premise să fie constituită majoritatea parlamentară, chiar înainte de 30 mai. . Totodată, Ion Hadârcă a spus că reformatorii din PL sunt gata să susțină necondiţionat semnarea Acordului de constituire a unei noi alianţe.
La rândul său, reprezentantul grupului de negociatori din partea PDM, Valeriu Lazăr, a declarat că discuțiile de astăzi au fost bune și consistente, scrie trm.md. Potrivit Ziarului Naţional democrații se arată indignați de faptul că Partidul Liberal Democrat a făcut mai multe modificări în Acordul discutat anterior, fapt care a aruncat negocierile în punctul de pornire.
Astăzi, 21 mai, au avut loc negocieri între PLDM, PDM și grupul reformatorilor al PL privind formarea Guvernului Leancă.