De astăzi bolnavii de diabet vor primi insulină gratuită la orice farmacie din republică. Potrivit serviciului de presă al Guvernului, lista actualizată a medicamentelor compensate integral din fondul asigurărilor obligatorii în medicină a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri, 17 mai. Modificarea listei, prin includerea insulinei în aceasta, s-a făcut după o dispoziţie a premierului, din aprilie curent. Astfel, bolnavii de diabet zaharat nu vor mai suporta cheltuieli adiţionale pentru a se deplasa la instituţiile medicale, în care se repartizau medicamentele respective anterior. Pentru realizarea acestui obiectiv au fost alocate mijloace financiare în mărime de 25 mil. lei din bugetul asigurărilor obligatorii în medicină.
Potrivit datelor oficiale în Republica Moldova sunt înregistraţi peste 60 mii de bolnavi cronici de diabet zaharat