Select your Top Menu from wp menus

PLDM a prezentat proiectul viitoarei coaliții de guvernare VEZI DOCUMENTUL

Viitoarea alianță de guvernare s-ar putea numi ”Alianța pro-europeană de guvernare”. Anunțul a fost făcut de președintele interimar al parlamentului, Liliana Palihovici în cadrul unei conferințe de presă.

Palihovici a mai menționat că viitoarea coaliție de guvernare se va ghida de trei principii: integrarea europeană, depășirea urgentă a crizei politice și transparența în orice domeniu de activitate.

Aceasta a mai menționat că se vor crea mai multe structuri noi care se vor subordona direct Guvernului şi anume: Corpul de Control al premierului, care va verifica modul de executare a legilor şi indicaţiilor prim-ministrului; Agenţia Veniturilor Publice, din care va face parte Serviciul Vamal şi Inspectoratul Fiscal de Stat; Agenţia Asistenţă Externă – care se va ocupa de comunicarea cu partenerii de dezvoltare și va fi exclus Prezidiul Guvernului şi dreptul de a opera remanieri va aparţine exclusiv premierului.

Vlad Filat, s-a întâlnit deja cu preşedintele PD, Marian Lupu, cel al fracțiunii liberale, Ion Hadârcă, precum şi cu mai mulți deputaţi neafiliați. În cadrul întrevederilor s-a decis să se înceapă discuţiile în vederea formării viitoarei coaliţii de guvernare, a mai declarat Liliana Palihovici.

sursa: moldova.org

acord16m2013 by RadioOrhei


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/pldm-a-prezentat-proiectul-viitoarei-coalitii-de-guvernare-vezi-documentul/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19