Fabricarea unui pistol cu ajutorul unei imprimante 3D este posibilă, de-acum, aşa cum a demonstrat inventatorul său pe un site, spre nemulţumirea, luni, a activiştilor din Statelor Unite împotriva armelor.
Pistolul Liberator de calibrul 380, din plastic, poate fi fabricat din piese mici, realizate cu ajutorul unei imprimante 3D, ce pot fi asamblante, ulterior, potrivit Defense Distributed, o asociaţie care militează pentru fabricarea acestui tip de arme prin utilizarea tehnologiei 3D.
Este necesară, totuşi, adăugarea unui mic percutor din metal şi a unei piese metalice de trei centimetri, pentru ca arma să fie conformă cu legea americană, fiind detectabilă în porţile de securitate.
Pe site, instrucţiunile pot fi citite în engleză şi chineză.Revista Forbes a postat o înregistrare video pe site, cu un test efectuat în apropiere de Austin, în Texas (sud), săptămâna trecută, cu un dispozitiv de plastic alb şi albastru.
„A mers”, scrie Forbes, adăugând că arma a explodat la a doua încercare a inventatorului acesteia, un student, Cody Wilson, în vârstă de 25 de ani, de la Universitatea Texas.
Apărătorii unei reglementări mai stricte cu privire la arme sunt îngrijoraţi, într-o ţară care are, în prezent, aproape tot atâtea arme (300 de milioane) câţi locuitori (315 milioane). „Îţi întoarce stomacul pe dos”, a declarat senatorul democrat din New York Charles Schumer. „Acum, oricine, un terorist, un bolnav mintal, un soţ violent, îşi poate deschide o fabrică de arme în garaj. Trebuie ca acest lucru să înceteze”, a subliniat el.
Reprezentantul Steve Israel, tot din New York, a propus un proiect de lege ce interzice fabricarea acasă de arme din plastic. „Controlul de securitate, reglementările, nu vor servi la nimic dacă criminalii pot să îşi imprime arme din platic acasă”, a subliniat el.
O imprimantă 3D, ca de exemplu Replicator 2, fabricată de societatea MakerBot, poate fi cumpărată cu 2.199 de dolari şi este livrată într-o săptămână.
sursa: mediafax.ro