O nouă campanie a retailerului United Colours of Benetton (UCB), numită „Unhate” (Să nu urâm), prezintă mai mulţi lideri politici internaţionali care se sărută, scrie Huffington Post.
Imaginile sunt create în photoshop şi stârnesc râsul pentru că liderii prezentaţi sărutându-se sunt adversari notorii.
În imagini apar Obama şi preşedintele venezuelean Hugo Chavez, Obama şi preşedintele chinez Hu Jintao sau preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.
„Imaginile sunt foarte puternice, dar noi avem un mesaj foarte puternic de transmis. Nu vrem să părem nerespectuoşi faţă de lideri, dar îi considerăm simboluri care inspiră fraternitate atunci când se sărută”, a declarat preşedintele executiv al UCB, Alessandro Benetton.
Papa Benedict al XVI-lea şi Ahmed al-Tayeb, imamul moscheii al-Azhar din Cairo
De departe cea mai controversată fotografie a campaniei îi prezintă sărutându-se pe Papa Benedict al XVI-lea şi pe Ahmed al-Tayeb, imamul moscheii al-Azhar din Cairo.
De altfel, această imagine a şi fost retrasă din campanie, după ce Vaticanul a numit-o „inacceptabilă”. „Imaginea arată o lipsă serioasă de respect pentru Papă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, reverendul Federico Lombardi. El a precizat că Vaticanul ia toate măsurile pentru a proteja imaginea suveranului pontif.
Benetton speră ca această campanie să contribuie la creşterea toleranţei şi scăderea urii, scrie Huffington Post. Imaginile vor fi afişate în Tel Aviv, New York, Roma, Milano şi Paris.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că „există demult o politică de dezaprobare a folosirii numelui preşedintelui în scopuri comerciale”, în timp ce preşedintele asociaţiei italiene a catolicilor a cerut retragerea imediată a campaniei.
Benetton nu este la prima campanie controversată şi nici la prima care implică simboluri religioase. În 1991, ei au prezentat un afiş cu o călugăriţă tânără care sărută un preot.
Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy
Obama şi preşedintele venezuelean Hugo Chavez
Hu Jintao şi Barack Obama
Mahmoud Abbas şi Benjamin Netanyahu
Preşedintele Coreei de Nord, Kim Jong-Il, şi preşedintele Coreei de Sud, Lee Myung-bak.
sursa: gandul.info