Prim-vicepreședintele PL, Ion Hadârcă a fost exclus astăzi din Partidul Liberal. Decizia a fost luată cu puţin timp în urmă în cadrul Consiliului republican al formaţiunii.Totodată, și secretarul general al PL, Oleg Bodrug, a fost exclus din rândurile partidului În afară de ei au fost excluşi Ana Guţu, Vadim Vacarciuc şi Anatol Arhire.
Deşi Valeriu Saharneanu şi Vadim Cojocari au semnat declaraţia prin care se cerea reformarea partidului, ei nu se numără printre cei excluşi
Fără susţinere politică au rămas miniştrii în exerciţiu al apărării şi al mediului, Vitalie Marinuţă şi Gheorghe Şalaru
La ședința de azi au fost excluși mai mulți demnitari, președinți de organizații teritoriale, cei care care au semnat ieri declarația de reformare a PL scrie moldova.org
Pe de altă parte potrivit Inprofinzime.md alţi lideri ai organizaţiilor teritoriale , care, la fel, vineri au aparut ca facând parte din Consiliul de reformare a partidului, s-au întors în formaţiune, declarând că „nu au înţeles corect ce vor colegii şi au fost folositi”, afirma surse din PL.
De menţionat că printre semnatarii declarației prin care se cerea reformarea formațiunii se numără preşedinţii organizaţiilor teritoriale Orhei şi Şoldăneşti