O avocată din Capitală a fost reţinută, aseară, ca rezultat al operaţiunii comune, realizate de către colaboratorii Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în comun cu ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie, aceasta fiind bănuită de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DIP, femeia ar fi extorcat de la un bărbat 1000 de euro sub pretextul că are influenţă asupra unor judecători din cadrul Judecătoriei sectorului Centru şi că-i poate determina să elibereze un deţinut din Penitenciarul nr. 13.
În acest caz a fost deschis un dosar penal în temeiul art. 326 Cod penal – trafic de influenţă. Dacă va fi găsită vinovată, bănuita riscă de la 3 la 7 ani de închisoare cu o amendă în mărime de până la 30 000 de lei.
În prezent, femeia este cercetată în stare de libertate.