Preşedintele parlamentului, Marian Lupu, ar putea să nu-l nominalizeze pe Vitalie Pârlog în funcţia de procuror general. „Din momentul în care voi constata ca nu există numărul necesar de voturi, va trebui să ne consultăm, din motive etice cel puţin. Suntem oameni în primul rând”, a explicat Lupu, care anterior se arătase absolut hotărât să nu propună parlamentului decât candidatul selectat de comisia de concurs. Vitalie Pârlog, declarat învingător de comisia creată de Lupu pentru a-l ajuta să găsească un procuror apolitic, a fost în trecut ministru al justiţiei într-un guvern comunist, motiv pentru care liberalii şi liberal-democraţii au spus că vor respinge această candidatură.
sursa: europalibera.org