Două plaje din insulele Canare au fost închise de autorităţi din cauza gazelor potenţial toxice emanate de vulcanul submarin din largul insulei El Hierro, a cărui erupţie a început în urmă cu o lună, relatează Sky News.
Explozii au loc la 25 de metri deasupra nivelului mării, potrivit martorilor oculari, în timp ce sute de cutremure de intesitate redusă au afectat insula în ultima lună, iar numeroşi peşti morţi au fost găsiţi la mal.
Locuitorii satului La Restinga de pe insula El Hierro au fost evacuaţi în momentul în care vulcanul a început să erupă magmă.
În prezent, plajele Tacoron şi Puerto Naos au fost închise după ce un angajat guvernamental s-a îmbolnăvit în timp ce măsura nivelul dioxidului de carbon. Cu toate acestea, autorităţile insulei insistă că nu există riscuri majore pentru locuitori.
Sursa: Realitatea.net