Un angajat al serviciului medical din cadrul penitenciarului nr.9, Pruncul a fost reţinut în flagrant la începutul săptămânii în momentul în care primea o pungă cu substanţă vegetală cu miros de marihuana de la o persoană terţă.
Punga urma să ajungă la un deţinut al penitenciarului, care potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare este cunoscut ca şi consumator de droguri. Ieri dimineaţa , în celula deţinutului care este condamnat pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari a fost efectuată o percheziţie. În urma acesteia angajaţii DIP au găsit două telefoane mobile, 4 cartele SIM, accesorii de la telefoane mobile şi 5 obiecte tăioase.
sursa: Radio Orhei