Ministrul francez al bugetului, Jerome Cahuzac, a demisionat marti, dupa ce o ancheta a parchetului a „intarit ipoteza” potrivit careia vocea sa apare intr-o inregistrare audio in care vorbeste despre un cont pe care l-ar detine in Elvetia, scrie AFP.
Demisia vine intr-un moment foarte delicat: Jerome Cahuzac incepuse luni consultarile cu ceilalti ministri pentru a stabili ce economii se pot face in vederea reducerii deficitelor publice.
Presedintele Francois Hollande a decis sa puna „capat functiilor lui Jerome Cahuzac, la cererea sa”, si sa-l inlocuiasca cu Bernard Cazeneuve, actualul ministru al Afacerilor Europene, a anuntat marti seara Palatul Elysee, la putin timp dupa ce parchetul din Paris a anuntat deschiderea unei anchete asupra lui Cahuzac.
Expertii politiei au comparat vocea din inregistrarea audio difuzata de site-ul de stiri Mediapart cu cea a lui Cahuzac si au apreciat ca „rezultatul anchetei noastre intareste ipoteza ca Jerome Cahuzac este vorbitorul necunoscut”, a precizat parchetul, care a decis sa deschida o ancheta in acest dosar.
Intr-o inregistrare difuzata de Mediapart si care ar data de la finele anului 2000, un barbat spune unui interlocutor necunoscut ca detine un cont in Elvetia.
Inregistrarea se afla de 12 ani in posesia avocatului Michel Gonelle, fost rival politic al lui Cahuzac in sud vestul Frantei
sursa: hotnews.ro