În cursul serii de ieri, după un sfert de secol de căutări şi studii, fizicienii de la Geneva au declarat că sunt în proporţie de 99,99% siguri că au găsit Particula lui Dumnezeu, Bosonul Higgs.
Cercetătorii de la CERN au declarat că această particulă se comportă exact ca melasa sau ca zăpada. În iulie anul trecut, fizicienii de aici au anunţat că au găsit ceva asemănător bosonului Higgs, dar că nu erau siguri de descoperirea lor, urmând să analizeze profund datele descoperite.
Ieri seară au anunţat că sunt siguri că au descoperit Particula lui Dumnezeu.
„Acum mie îmi este clar că discutăm despre bosonul Higgs, totuşi, mai e cale lungă până vom şti exact ce tip de boson Higgs este”, a declarat Joe Incandela, fizician de la CERN.
Bosonul Higgs a fost adus prima dată în discuţie în anul 1964, fiind considerat de cercetători a fiind veriga care lipseşte în ecuaţia apariţiei vieţii şi materiei în Univers.