Astazi, in cea de-a 8 zi a lunii noiembrie, o pleiada intreaga de localitati din raion, in frunte cu orasul Orhei, sarbatoresc hramul Sfantului Dumitru. Printre acestea, se numara si satele: Paharniceni, Piatra, Zorile, Cismea, Lopatna, Jora de Sus, Cucuruzenii de Sus, Breanova.
Hramul orasului Orhei marcat in ziua cand Biserica Ortodoxă de stil vechi îl pomeneşte pe Sfântul slavitul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, isi are obarsia in ctitoria domnitorului Vasile Lupu asupra unui locas , care poarta numele acestui sfant.
Biserica „Sfântul Dumitru” din Orhei a fost zidită între anii 1632-1636 şi sfinţită în 1637 cu ocazia sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei. Prezenţa lui Vasile Lupu se face simtita si în interiorul bisericii unde exista o pictură murală cu înfăţişarea ilustrului domnitor. Înconjurat de un impunător cor bisericesc, el ţine în mâini ctitoria sa, biserica Sf. Dumitru.
Potrivit obiceiurilor populare de ziua pomenirii Sfântului Dumitru, păstorii, pentru a afla cum va fi iarna, aştern pe iarbă un suman şi observă ce oaie va călca prima pe el. Dacă oaia e neagră, iarna va fi blândă. Însă, dacă prima va fi una albă, ne aşteaptă o iarnă geroasă. Conform tradiţiei, Ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este considerată începutul iernii.