Miniştrii europeni de Externe din Marea Britanie, Polonia şi Suedia, aflaţi în vizită la Chişinău, dau asigurări că Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova va fi semnat la toamnă.
Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, marţi în cadrul unei conferinţe de presă comune, ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski a menţionat că „Republica Moldova a făcut cele mai rapide progrese în calea spre integrarea europeană, iar summit-ul de la Vilnius, din toamnă, va fi foarte important”.
Potrivit Adevărul , cei trei oficiali au declarat că susţin aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, dar că mai avem multe de făcut.
Respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei şi crearea unui mediu de afaceri transparent sunt cruciale. UE va continua să sprijine Moldova“, a declarat William Hague, ministru de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii.
Timpul îl citează pe Ministul de Externe al Suediei care a dat asigurări că suportul UE pentru R. Moldova e mult mai puternic. Acesta însă a menţionat că acordul de Asociere va fi semnat după ce documentul va fi ratificat de toţi cei 28 de membri ai UE.
”Putem să vă asigurăm că trei dintre ele vor grăbi pe cât e posibil ratificarea acordului. Va fi un acord ratificat și ancorat în toate parlamentele democratice din Europa”, a declarat Bildt.