Două cazuri de gripă porcină au fost înregistrate în Republica Moldova relatează Radio Orhei cu referire la serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii. Potrivit sursei citate în perioada 01 ianuarie 2013 până la data de 24 ianuarie 2013 au fost investigate 21 probe de la pacienţii diagnosticaţi cu gripă, infecţie respiratorie virală acută, pneumonie şi bronhopneumonie. Dintre care la doua persoane a fost confirmată gripa sezonieră de tip A(H1N1). Acesta din urmă mai este numită şi gripa porcină.
Cele două cazuri de gripă A(H1N1) au fost înregistrate la Ungheni şi Chişinău. Amintim că ieri Bulgaria a înregistrat două cazuri de gripă tip AH1N1, numită şi gripa porcină. Autorităţile de la Sofia spun că este vorba despre o tânără şi un copil din Ruse.
Medicii au făcut apel la calm, însă au recomandat oamenilor să se prezinte la consult, dacă prezintă simptome precum febră sau dureri musculare.
În 2009, peste o sută de mii de bulgari au fost infectaţi cu gripa porcină şi şapte au murit.