Cea mai in varsta femeie din lume, japoneza Koto Okubo, a decedat sambata, la varsta de 115 ani, intr-un camin de batrani din Kawasaki (estul Japoniei), au anuntat autoritatile locale, citate de AFP.
Nascuta la 24 decembrie 1897, Okubo a devenit decana de varsta a omenirii in decembrie 2012, dupa decesul, in Statele Unite, a Dinei Manfredini, care avea tot 115 ani.
Autoritarile municipale din Kawasaki nu au precizat cauza decesului, potrivit agentiei Kyodo. Agentia Jiji Press a mentionat in schimb ca batrana femeie a murit in urma unei boli.
Potrivit municipalitatii din Kawasaki, Koto Okubo a beneficiat mult timp de prezenta alaturi de ea a fiului sau, care locuieste in acelasi camin de batrani.
Decanul de varsta al omenirii este in prezent japonezul Jiroemon Kimura, 115 ani, care traieste in regiunea Kyoto (centru).
sursa: hotnews.ro