Agenţia OMEGA, care este cunoscută ca fiind apropiată PCRM, a plasat în pagina sa electronică imaginile video în care jurnalistul şi bloggerul Pavel Gavrilov declară că cel mai probabil la vânătoarea din 23 decembrie ar fi participat şi deputatul Valeriu Guma.
Gavrilov declara că potrivit informaţiei de care dispune o persoană foarte asemănătoare cu Valeriu Guma ar fi participat la această vânătoare .
Amintim că deocamdată în privinţa listei cu participanţii la vânătoarea în care a fost omorât Sorin Paciu, se fac declaraţii contradictorii.
Lista persoanelor care au participat la vanatoare pe 23 decembrie nu va fi facuta publica. Potrivit procurorului din Falesti, care se ocupa de caz, registrul cu cei prezenti atunci in Padurea Domneasca nu poate fi facut public, deoarece este proba la dosar, scrie protv.md.
Cu o zi înainte, Ziarul de Gardă îl cita pe acelaşi procurorde Făleşti, Ghenadie Guriţanu, care a declarat că nu deţine lista participanţilor la vânătoarea din 23 decembrie. «Lista eu nu am vazut-o. Sunaţi la «Moldsilva» şi o să vă dea lista. Lista îi la ei pe masă. Noi nu avem nici una», a conchis acesta.
Zilele trecute, premierul Filat a declarat că la vânătoare au participat şi alţi oficiali, insa nu a vrut sa spuna despre cine este vorba.