În cadrul şedinţei de ieri a Parlamentului, la ora Guvernului a fost discutată situaţia de la casa-internat pentru băieţi cu deficienţe mintale din oraşul Orhei. Aceasta, după ce agenţia omg.md a prezentat mai multe informaţii potrivit cărora în hrana din această instituţie ar fi depistaţi viermi, iar deputaţii PCRM au solicitat explicaţii despre situaţia creată la instituţie.
Invitat ieri în plenul Parlamentului la solicitarea deputatului PCRM şi fostului ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Copilului, Galina Balmoş, vice-ministrul Sergiu Sainciuc a declarat că informaţiile apărute în presă nu corespund adevărului.
Reprezentanţii ministerului au efectuat o vizită inopinată la 5 decembrie la gimnaziul internat şi nu au depistat încălcări sau produse cu termen expirat.
Sainciuc a mai declarat că la 12 decembrie în baza sesizării ministerului şi a procuraturii Orhei, CSP Orhei la fel a efectuat un control al instituţiei, iar în procsul verbal nu s-au constatat nereguli şi încălcări.
În replică, Galina Balmoş a declarat că o vizită care are loc după 2 săptămâni de la interpelarea unor deputaţi nu mai poate fi inopinată, acest timp fiind suficient pentru a pregăti totul ca rezutalele controlului să fie pozitive.
Balmoş a mai declarat că la Orhei se atestă o fluctuaţie mare de cadre, şi chiar un deficit al acestora , iar problema ar fi in persoana directorului casei-internat , care a atins vârsta de pensionare şi ar trebui să fie înlocuită. Balmoş a mai calificat raportul drept unul superficial şi neobiectiv.
Drept răspuns, vice-ministrul Sainciuc a replicat că directorul casei-internat face faţa lucrului, iar organizarea vizitei a fost inopinată , deoarece ministerul este cointeresant ca în această instituţie să existe ordine.
De menţionat că ieri, în ziua în care în Parlament se discuta situaţia de la casa-internat pentru băieţi cu deficienţe mintale din oraşul Orhei, instituţia a fost vizitată de Prima Doamnă, Margareta Timofti. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei aceasta le-a adus copiilor dulciuri, fructe şi 2 calculatoare dotate cu internet.